Despre noua lege a adoptiei

Interpretarea DECIZIEI Nr.369 din 20 martie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art.15 alin.(1),art.35 alin.(2) lit.i) si art.63 alin.(3) si (4) din Legea nr.273/2004, fara respectarea art. 20 din Conventia europeana in materia adoptiilor , genereaza consecinte deosebit de periculoase asupra familiilor adoptatoare, lezand implicit si interesul suprem al copilului adoptat.

In acest context, instantele judecatoresti trebuie sa aiba in vedere ca noua interpretare a legii sa nu incalce de fapt alte prevederi legale , in speta prevederile art. 20 din Conventia europeana de la Strasbourg referitoare la confidentialitatea identitatii adoptatorului precum si dispozitiile art. 23 din Legea 273/2004 care prevad ca hotararea judecatoreasca irevocabila prin care instanta admite incuviintarea deschiderii procedurii adoptiei suspenda drepturile si obligatiile parintesti ale parintilor firesti .

Curtea Constitutionala nu a urmarit corectarea unei legi prin incalcarea alteia, ci doar reglementarea unei situatii particulare in care parintele firesc nu a avut posibilitatea sa-si exprime consimtamantul conform procedurii obisnuite. Curtea ar fi putut sa fie totusi mai explicita si sa ceara modificarea legii astfel incat regula sa fie acordarea consimtamantului la inceputul procedurii, dar instanta judecatoreasca sa aiba posibilitatea, ca exceptie, de a implica un parinte natural ulterior, doar daca acesta face dovada ca la inceputul procesului nu a fost in mod obiectiv capabil sa isi acorde consimtamantul. Judecatorul trebuia lasat totusi sa actioneze de la caz la caz , hotarand doar in interesul copilului.

De altfel, se creeaza un precedent juridic grav daca, in loc sa aplicam deductia si logica juridica, preferam sa schimbam legea in urma fiecarui caz atipic aparut ; orice cauza are particularitatea sa, insa aceasta trebuie solutionata prin adaptare la cadrul legal deja existent; necesitatea modificarii legilor lacunare nu trebuie inteleasa in sensul schimbarii unei legi care sa tina loc de hotarare intr-un caz aparte. In cauza sesizata Curtii , procedura de adoptie putea fi legal oprita pana la clarificarea situatiei paternitatii in cazul sesizat Curtii. Codul familiei reglementa aceasta situatie intr-un mod cat se poate de clar, daca in speta s-ar fi invocat art. 80 ( Înfierea, încheiatã fãrã consimtãmântul pãrintilor înfiatului, poate fi desfãcutã de instanta judecãtoreascã la cererea oricãruia dintre pãrinti, dacã este în interesul copilului ca el se sã se întoarcã la acestia.) Solutionarea unui caz atipic care a schimbat toate cazurile de adoptie avea in drept un temei legal cat se poate de clar , nefiind de competenta Curtii Constitutionale.

Petitiile si memoriile adresate atat de familiile adoptatoare cat si de Oficiul Roman pentru Adoptii, alaturi de alte institutii care vizeaza protectia si asistenta sociala nu releva decat necesitatea impiedicarii consecintelor delicate ce deriva din dezvaluirea identitatii adoptatorului si recunoasterea complicatiilor decurgand din aceasta, respectiv santajul si presiunea de care parintii adoptatori se vor lovi nu numai pe perioada procedurii adoptiei ci si ulterior acesteia.

Astfel, intrucat o lege nu poate fi aplicata prin incalcarea alteia, consideram imperios necesara respectarea cu strictete a dispozitiilor art. 20 din Conventia Europeana in materia adoptiei, incheiata la Strasbourg, la care Romania a aderat prin Legea nr. 15/1993.

Este o opinie juridica proprie  insa orice alta parerere argumentata este binevenita.

 

Av. Gina Diaconu